Ne aflăm astăzi într-un moment de intensă emoţie cu gândul la cei 150.000 de sodaţi români care şi-au pierdut viaţa în confruntările armate din stepa calmucă. Este o cifră atât de uriaşă încât ea nu poate fi cuprinsă într-o imagine. Dar este o cifră reală, o contabilitate rece a morţii şi a jertfei de sânge făcută de Armata Română în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Decenii întregi la rând, toţi aceşti eroi ai Neamului au fost acoperiţi de un nedrept văl de uitare. Doar de curând, mulţumită unor oameni deosebiţi care luptă pentru scoaterea la lumină a adevăratelor valori ale Naţiunii Române, au început demersuri de recuperare a memoriei celor căzuţi în urmă cu 75 de ani la Cotul Donului şi Stalingrad, de asumare a luptei lor, de rememorare a unor fapte de arme dramatice şi pline de tragism. Le mulţumesc cu această ocazie tuturor celor care au contribuit, cu fapta, cu condeiul şi cu gândul la aşezarea în cartea de istorie a acestui capitol important al României. Ne închinăm cu pioşenie în amintirea tuturor celor căzuţi în războaiele patriei şi ne rugăm bunului Dumnezeu să le dea iertare şi pomenire veşnice. Iar pe noi, urmaşii lor de astăzi, ne rugăm să ne îndrume paşii spre lucruri şi fapte care să îi facă mândri pe cei care şi-au jertfit bunul cel mai de preţ – viaţa – pentru neatârnarea Neamului Românesc.
Dumnezeu să îi odihnească pe toţi eroii martiri ai României!
