Val de distrugeri la noile locuri de joacă din municipiu: Primăria face apel pentru prinderea vandalilor!

Sectorul Prestări servicii, mobilier stradal din cadrul Direcţiei Administrarea Domeniului Public este angrenat în ultima perioadă în remedierea mai multor distrugeri înregistrate la locurile de joacă din municipiu, în special la cele de curând modernizate (la blocul W, în parcul din faţa Casei Tineretului, lângă Şcoala Gimnazială ”Anton Pann” etc.). Balansoare rupte, căsuţe devastate, un tobogan distrus, şuruburi lipsă sunt, conform echipelor de la DADP, rezultate ale unor acte de vandalism şi în nici un caz nu pot fi puse pe seama unor defecţiuni apărute accidental. Primăria Râmnicu Vâlcea face apel la cetăţenii municipiului pentru a menţine în bună stare toate echipamentele montate în aceste locuri destinate pentru joaca celor mici şi, totodată, îi roagă pe cei care sesizează derularea unor astfel de acte antisociale să apeleze TelVerde 0800 809 809, astfel încât echipajele Poliţiei Locale să poată interveni pentru prinderea făptaşilor. Comiterea de acte de distrugere se sancţionează cu amendă, iar vinovaţii sunt obligaţi să achite şi contravaloarea lucrărilor de reparaţii sau, după caz, de înlocuire a echipamentelor pe care le-au distrus.

Citit de 946 ori Ultima modificare facută Miercuri, 02 Octombrie 2019 10:18
Top