Încep lucrările de reabilitare termică a Şcolii Gimnaziale ”I. G. Duca”

După ce în data de 8 august 2019 a fost semnat contractul de execuţie a proiectului de investiţii ”Reabilitare termică a Şcolii Gimnaziale «I. G. Duca»”, miercuri, 21 august, se va face predarea amplasamentului, iar luni, 26 august, vor demara efectiv lucrările ce urmează a se desfăşura pe durata a 12 luni. Principalele categorii de lucrări de intervenţie sunt: izolarea termică a pereţilor exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare, izolarea termică a planşeului peste subsol şi termoizolarea planşeului peste ultimul nivel, eficientizarea funcţionării instalaţiilor de încălzire, reabilitarea instalaţiei de apă caldă şi reabilitarea instalaţiei de iluminat. Alte măsuri conexe vor viza refacerea tencuielilor degradate, refacerea sistemului de colectare a apelor pluviale, ignifugarea elementelor din lemn, refacerea finisajelor din zonele de intervenţie, repararea trotuarelor de protecţie din jurul imobilului şi conformarea la cerinţele ISU (instalaţie de hidranţi interiori şi exteriori, instalaţie de detecţie incendiu şi instalaţie de iluminat de siguranţă). Proiectul are valoarea de 1.688.220 lei, din care contribuţia nerambursabilă este de 1.643.478 lei, şi face parte din setul de trei proiecte cu finanţare eruopeană aprobate pentru municipiul Râmnicu Vâlcea care vizează reabilitarea termică a unor clădiri şcolare, celelalte unităţi beneficiare fiind Colegiul Naţional de Informatică ”Matei Basarab” (clădirea şcolii) şi Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” (internat şi cantină).
Citit de 1129 ori Ultima modificare facută Luni, 19 August 2019 18:01
Top