Trăim într-o lume în care graniţele devin fluide, specificul local se estompează, iar comunităţile se transformă într-o masă amorfă, guvernată de directive trans-naţionale. Mai atenţi la prezent şi foarte preocupaţi de viitor, tindem să uităm trecutul şi să ne pierdem identitatea pentru care înaintaşii noştri au făcut chiar sacrificiul suprem.
Cineva ar putea obiecta că manifestări precum cea de astăzi sunt prea multe şi că nu ar trebui să marcăm prima atestare documentară a oraşului în fiecare an, ci, poate, doar o dată la cinci ani, la vârste ”rotunde”.
Dar cum am putea să renunţăm la a cinsti valorile care ne-au adus unde suntem astăzi şi ne-au făcut ce suntem acum? Cum să nu ne mândrim cu faptul că prima oară numele de Râmnic a apărut într-un document semnat de însuşi marele apărător de Neam, Ţară şi Credinţă - Domnitorul Mircea cel Bătrân? Cum să nu ne înfiorăm că Râmnicul era considerat Cetate Domnească înaintea multor alte oraşe din ţară sau de aiurea? Şi cum să nu sărbătorim nişte vremuri când noi aveam şi mori, şi falnice biserici, şi judeţ, iar alţii nu aveau nici ţară şi nici grai, dar ne spun acum ce şi cum să facem?
Nu este o datorie, este o OBLIGAŢIE pentru fiecare dintre noi ca măcar o dată pe an să ne amintim de toate cele câte s-au întâmplat, pentru ca noi să putem acum să clădim viitorul sprijinindu-ne pe un trecut glorios. Şi vreau să mulţumesc fiecăruia dintre Dumneavoastră, cei prezenţi la această şedinţă festivă, dar şi fiecărui râmnicean în parte, pentru gândul bun pe care astăzi, la 631 de ani de la prima atestare documentară, îl închinăm acestui oraş minunat şi istoriei sale.
La mulţi ani Râmnicului!
La mulţi ani tuturor râmnicenilor, oriunde s-ar afla!