”Ziua fără maşină” în cadrul ”Săptămânii europene a mobilităţii 2018” și la Râmnicu Vâlcea Important

Week-endul acesta este unul plin de evenimente pentru locuitorii Râmnicului. Astfel, sâmbătă, 22 septembrie, între orele 10.00 – 12.00, pe Calea lui Traian se vor desfăşura mai multe manifestări sub genericul ”Ziua fără maşină” în cadrul ”Săptămânii europene a mobilităţii 2018”. Câteva sute de elevi de la şcolile ”Take Ionescu”, nr. 10 şi ”Anton Pann” şi de la Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” vor lua parte la diverse evenimente (concursuri, desene pe asfalt, demonstraţii etc.) menite să conştientize importanţa deplasării cu sisteme de transport nepoluante, cu mijloace de transport în comun şi de tip ”sharing” sau pe jos şi impactul pozitiv pe care fiecare poate să îl aibă asupra mediului înconjurător. La evenimentul organizat de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Inspectorarul Şcolar Judeţean, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului şi Asociaţia ”Zâmbete Colorate” sunt invitaţi să participe cât mai mulţi locuitori ai municipiului. De reţinut pentru conducătorii auto că, urmare a organizării ”Zilei fără maşină”, traficul auto pe Calea lui Traian – segmentul cuprins între Colegiul Naţional ”Alexandru Lahovari” şi Instituţia Prefectului (sensul giratoriu de la intersecţia cu bd. Tudor Vladimirescu) va fi restricţionat complet în data de 22.09.2018, între orele 10.00 – 12.00, traseele de ocolire fiind str. General Praporgescu (pe direcţia Nord – Sud), str. General Magheru (pe direcţia Sud – Nord) şi str. Carol I (pe ambele direcţii).

Citit de 1529 ori Ultima modificare facută Joi, 20 Septembrie 2018 12:36
Top