COMUNICAT Important

Ceremonia de acordare a medaliilor aniversare ”Ziua Imnului Național” de la finele săptămânii a fost un prilej de a reuni oameni proveniți din diferite domenii care au lucrat, în ultimii zeci de ani, în folosul Râmnicului și al locuitorilor săi. I-am văzut laolaltă, bucurându-se de întâlnirea cu prieteni, cu foști colaboratori sau cu colegi cu care nu se mai văzuseră, ca pe membrii unei familii. Familia Râmnicului, cu care toți, fără vreo excepție, se mândreau. Și am fost bucuros că am reușit, prin demersul inițiat, să generez astfel de sentimente în rândul participanților.

Vreau, de aceea, să le mulțumesc tuturor că au răspuns invitației de a lua parte la un astfel de eveniment. În același timp, pentru a răspunde unor curioși sau amatori de presupuneri, precizez că toate cheltuielile de organizare au fost suportate prin implicarea unor oameni de afaceri, care au apreciat importanța acestui moment pentru comunitatea locală.

Mircia Gutău

Primar

Citit de 1624 ori
Top