Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.

Scuarul Mircea cel Bătrân – scena unor evenimente diverse în cursul lunii aprilie

Scris de Publicat Miercuri, 11 Aprilie 2018 10:54
Citit de 462 ori

În cursul lunii aprilie, mai multe evenimente, grupate sub genericul ”Vine, vine Primăvara!”, vor anima Scuarul Mircea cel Bătrân din centrul Râmnicului. Astfel, copiii sunt aşteptaţi sâmbătă, 14 aprilie 2018, între orele 12.00 – 15.30, să ia parte la ”Primăvara copiilor”, un ansamblu de manifestări diverse - demonstraţii şi concursuri de origami, pictură, modelaj în lut, ateliere creative, teatru pentru copii, un concert de fanfară şi un altul coral - organizate în parteneriat cu Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea. Duminică, 15 aprilie, între orele 17.00 – 20.00, tot în Scuarul Mircea cel Bătrân, va avea loc spectacolul folcloric ”Vatra cântecelor noastre”, organizat în parteneriat cu Etno TV şi difuzat pe acest post de televiziune. Evenimentul, prezentat de Doina Mirea, cunoscuta realizatoare de emisiuni folclorice, va aduce pe scenă solişti îndrăgiţi din Oltenia precum Elena Ionescu Mateescu, Daniel Trifu, Tatiana Ţintă, Alin Pavelescu, Elena Lefescu Breazu, Cristina Udrea, Mioara Raica, Rodica Nicolescu, Denisia Paliţa şi Lucia Lazăr. Tot folclorul tradiţional va fi protagonistul evenimentului de duminică, 22 aprilie, de la ora 13.00 – ”La mijloc de primăvară”. Îşi vor da concursul Ansamblul ”Rapsodia Vâlceană” al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Creaţiei Tradiţionale Vâlcea, Ansamblul ”La Obârşia Lotrului” din Voineasa şi Ansamblul de căluşari din Şirineasa. Finalul de lună va aduce în centrul Râmnicului manifestarea gastronomico-culturală ”Creative Food Festival” – activităţi de alimentaţie publică şi recitaluri pop-rock în fiecare seară – care se va desfăşura în perioada 26 aprilie - 1 mai.

Biroul de Presă