Discursul primarului Mircia Gutău cu ocazia Zilei Naționale a României
În al nouăzeci şi nouălea an al său de viaţă, România priveşte spre viitor cu încredere, speranţă şi recunoştinţă. Încrederea că sărbătoarea Centenarului de anul viitor va găsi lucrurile bine aşezate, pe un făgaş normal şi ascendent. Speranţa că fiii săi, mult prea risipiţi prin lumea largă, vor începe să se întoarcă la casele lor, la părinţii şi copiii care le-au dus dorul atâta vreme. Şi recunoştinţa de a-şi sărbători prezentul între nişte hotare pentru a căror nemişcare au fost mulţi cei care au făcut sacrificiul suprem.
Unirea de la 1 Decembrie 1918 a ridicat din propria cenuşă un popor vlăguit de un război nedrept şi îndelungat. Ţara era răvăşită de ororile confruntărilor cărora le fusese martoră, şi îşi plângea încă, cu lacrimi amare, pe cei duşi de la sânul său. Dar gândul la Marea Unire a făcut ca toate aceste greutăţi să dispară ca prin farmec. Gândul că, după mai bine de trei secole de la unirea făcută de Mihai Viteazu, ideea de România tuturor provinciilor româneşti poate prinde, din nou viaţă. Şi doar gândurile acestea au fost de ajuns: provinciile secătuite de cel mai mare conflict armat al secolului ce abia începuse s-au trezit dintr-o dată la viaţă şi au cerut, într-un singur glas, Unirea. Şi au făcut Unirea!
Este poate unul dintre cele mai grăitoare exemple că un imbold naţional legitim, o dorinţă patriotică dintre cele mai curate, sunt de natură să ridice în picioare o naţiune, indiferent de cât de slabă – fizic sau material – ar fi aceea. Voinţa aceasta, împărtăşită de toţi românii, indiferent de care parte a Carpaţilor sau a Prutului se aflau, a făcut Unirea, iar provinciile până atunci separate au devenit, dintr-o dată, România. Şi ceasul istoriei a fost pus, încă o dată, la ora ”zero”.
Pilda strămoşilor noştri de acum 99 de ani este valabilă şi astăzi. Nu contează atât de mult partea materială atunci când gândul care te animă este curat şi puternic. Nu răzbeşte cel care are forţa cea mai mare, ci acela care are convingerea cea mai adâncă. Iar viitorul stă în puterea fiecăruia dintre noi. Pentru că, aşa cum spuneau şi înaintaşii noştri, Unirea face puterea!
Să ne rugăm astăzi, în al nouăzeci şi nouălea an al României, să aibă parte de multe secole înainte, cu bunăstare, progres, demnitate şi victorii. Aşa să îi ajute Dumnezeu, iar nouă, norocoşilor trăitori între hotarele ei, să ne dea gânduri bune şi fapte pe măsură.
La mulţi ani România!, La mulţi ani tuturor românilor!
