Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.

Primarul Mircia Gutău s-a întâlnit cu directorii şcolilor şi grădiniţelor din Râmnic

Scris de Publicat Marți, 10 Octombrie 2017 10:23
Citit de 286 ori
 
Marţi dimineaţa, primarul Mircia Gutău, alături de inspectorul general şcolar Andra Bică, a avut o întâlnire la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea cu directorii unităţilor preuniversitare din municipiu. Cu această ocazie, edilul-şef a expus câteva dintre liniile directoare pe care administraţia locală municipală le are în vedere în creionarea reţelei şcolare pentru anul 2017 – 2018, ce urmează să fie aprobată în Consiliul Local până la finele acestui an: restructurarea reţelei şcolare pe baza recomandărilor specialiştilor în domeniu, eficientizarea învăţământului tehnologic prin conectarea acestuia la nevoile reale ale economiei locale şi grija în cheltuirea banului public pentru întreţinerea localurilor şcolare. Primarul Gutău a ţinut să afirme că administraţia pe care o conduce manifestă o grijă permanentă faţă de buna desfăşurare, din punct de vedere administrativ, a procesului de învăţământ, alocând sumele necesare de la bugeul local astfel încât, până la finele acestui mandat, toate şcolile din Râmnic să fie modernizate. Cu această ocazie, au fost semnate şi contractele de management administrativ-financiar ale celor cinci directori care au obţinut această poziţie, prin concurs, la Şcoala Gimnazială Colonie, Şcoala Gimanzială nr. 13, Grădiniţa Nord 1, Colegiul Naţional ”Alexandru Lahovari” şi Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân”.