Fotbaliştii de la SCM s-au confruntat cu juniorii cehi din Kromeriz Important

În cadrul relaţiilor de colaborare dintre municipalităţile Râmnicu Vâlcea şi Kromeriz – Cehia, sâmbătă, 23 septembrie, şi duminică, 24 septembrie, de la ora 10.00, pe Stadionul din Zăvoi, echipele de fotbal ”2001” şi ”2002” ale Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea s-au confruntat cu reprezentantele din oraşul ceh înfrăţit. Duminică, de la ora 11.40, în prezenţa primarului Mircia Gutău, a vut avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor acestui mini-campionat de fotbal. Ca urmare a discuţiilor purtate în vară între conducerile celor două oraşe, când reprezentanţii administraţiei locale din Kromeriz au fost invitaţii Municipalităţii Râmnicului cu ocazia Zilei Imnului Naţional, relaţiile de colaborare dintre cele două comunităţi vor cunoaşte o creştere şi o diversificare tot mai mari în perioada următoare.
Citit de 2562 ori Ultima modificare facută Luni, 25 Septembrie 2017 10:58
Top